Vara este momentul cel mai potrivit pentru o cura de slabire. Putem sa avem o dieta variata si cu putine calorii, pentru ca din cosul verii nu lipsesc fructele si legumele proaspete, recunoscute pentru valoarea lor energetica redusa.
Iata cateva reguli ale dietei din lunile de vara:
1. Mancati cat mai multe legume crude: castraveti, rosii, ardei, morcovi, varza. Acestea sunt bogate in fibre alimentare solubile, acele fibre care contribuie la reducerea colesterolului in sange, la detoxifierea organismului si la scaderea in greutate.
Fibrele intervin in asimilarea grasimilor si, in acelasi timp, elimina toxinele din organism.
2. Inlocuiti dulciurile cu fructe proaspete: visine, caise, piersici, pepene. Fructele sunt cea mai buna alegere pentru persoanele care vor ceva dulce, dar trebuie sa tina cont de calorii.
Zaharul din fructe elibereaza energia treptat, astfel fiind evitate socurile insulinice, cresterea sau scaderea brusca a glicemiei. In zilele caniculare, senzatia de sete creste daca mancam produse cu un continut ridicat de zahar (prajituri, ciocolata). Si bauturile carbogazoase provoaca sete, deoarece contin 10%-11% zahar. Fructele insa sunt o solutie buna pentru hidratare in aceasta perioada. Ele vin cu un zahar sanatos si un continut ridicat de apa (aproximativ 90% apa). “Potolirea setei cu ajutorul fructelor, dar si al legumelor este mai evidenta si de mai lunga durata decat atunci cand bem rapid o cantitate mare de apa”, arata specialistul nostru.
3. Chiar daca e vara si preferam alimentele mai usoare, nu trebuie sa uitam nici de produsele de origine animala. “Nu ne putem asigura necesarul caloric zilnic numai din fructe si legume, pentru ca sunt dezechilibrate nutritional. O asemenea dieta are din start multe carente. De aceea, nu trebuie sa neglijam aportul de proteine si grasimi”, continua nutritionistul. Dieta, fie ea si de vara, trebuie sa contina si grasimi si proteine de buna calitate: lactate, mai multa carne de peste, de pui si mai putina carne de porc.
Citeste si : Dieta Gata pentru plaja – 12 kilograme intr-o luna
4. Nu avem voie sa uitam apa, minimum doi litri zilnic! In zilele cu temperaturi extreme, in prim-plan trebuie sa stea apa minerala.
Aceasta poate preveni deshidratarea, avand un continut ridicat de saruri (magneziu, sodiu, potasiu, calciu). In sezonul cald si nu numai, necesarul de lichide al organismului nu trebuie asigurat in nici un caz din bauturi carbogazoase. Chiar daca pe eticheta lor scrie “bauturi racoritoare”, acestea nu ne ajuta sa scapam de efectele caniculei.
Slabim usor
Respectand aceste reguli simple, vom reusi sa trecem mai usor peste temperaturile ridicate, vom pierde lent kilogramele in plus sau ne vom mentine greutatea fara prea mari eforturi. Acest lucru poate fi explicat foarte simplu: fructele si legumele induc senzatia de satietate rapid, dar ne ofera putine calorii. Iata numai cateva exemple: 100 g pepene rosu contin numai 25 de calorii, pepenele galben – 26 de calorii, ardeiul gras verde – 17, ardeiul gras rosu – 39, castravetii – 19, rosiile – 20. Specialistii ne sfatuiesc totusi sa nu exageram in lunile de vara. Chiar daca numarul de calorii este redus, dieta trebuie sa fie completa, trebuie sa cuprinda toate principiile alimentare. Altfel spus, sa mancam din toate cate putin.
Citeste continuarea pe RevistaFelicia.ro